E normal să nu știi ce vrei!
Am vorbit un pic mai devreme cu o mămică din Craiova, care mi-a scris că este era interesată de Grupul de Suport Phoenix.
Asta a fost ieri, când s-a înscris pe lista de așteptare…
Azi când am sunat-o, mi-a zis că de fapt nici nu știe dacă mai divorțează… de fapt nu crede că o interesează un program online… de fapt nu e nici din București, dacă ar fi să ne întâlnim face to face.
De fapt, nici ea nu mai știe ce vrea…
Cineva care nu a avut de-a face cu divorțul și cu stările asociate, ar cataloga o astfel de atitudine ca fiind inconsecventă. Sau copilăroasă….
Eu o descriu ca fiind perfect normală pentru această perioadă.
De-a lungul ultimilor 7 ani am primit sute de apeluri disperate, de la persoane care cereau un sfat sau susținere, pentru ca o săptămână mai târziu să aflu că s-a răzgândit și că mai are nevoie de ajutor….
Și multe luni sau chiar ani mai târziu, persoana respectivă apare și-mi spune că-i pare rău că nu și-a dat o șansă de prima dată.
Și multe luni sau chiar ani mai târziu, persoana respectivă apărea și-mi spunea că-i pare rău că nu și-a dat o șansă de prima dată.
Aș vrea să stea în puterea mea să vă conving!
Mai ales pentru aș fi vrut ca cineva să mă fi convins și pe mine să apelez la ajutor, atunci când traversam acest roller coaster al divorțului!!
Mi-a trebuit să irosesc doi ani în suferință, cu speranța că mă voi descurca singură cu divorțul, așa cum am făcut-o de fiecare dată în situații dificile.
Doar că printr-un divorț nu mai trecuse nimeni din anturajul, familia sau colegii mei. Știam despre această criză doar din povești, filme sau din articolele căutate și găsite pe internet.
Îmi amintesc cum căutăm și eu cu disperare soluții, dar fără să mă expun, fără să mă vulnerabilizez și fără să las pe cineva din afara mea să cunoască „grozăvia” situației prin care treceam.
Da, așa percepeam atunci – că nimeni nu ar înțelege trăirile și situația dificilă în care mă aflam.
Acum, după ce am traversat criza divorțului meu, dar și criza a sute de clienți care au apelat la programul meu, văd cum de fapt „grozăvia” aia, așa cum o vedeam eu atunci, este de fapt un aspect comun al tuturor divorțurilor.
Așa am și ajuns să abordez și să tratez trauma divorțului ca pe o boală, pentru că am observat că are aceleași simptome, indiferent de cauza care a produs ruptura. Și necesită aceeași pași pentru vindecare.
Iar rata de succes este de peste 90% în grupurile mele (cred că e mai bună decât eficiența banalei aspirine).
Știu ce simți, pentru că am fost acolo mulți ani, în confuzie, durere și disperare (unii din ignoranță, din păcate), pretinzând că sunt puternică.
Dar oricât de puternic ești, să știi că timp de câteva luni înainte și câteva luni după semnarea actelor, este o perioadă care necesită terapie intensivă. Și nu glumesc cu această analogie.
Divorțul este un moment foarte intens emoțional pentru fiecare. Schimbările, provocările și conștientizările care vin la pachet sunt adesea copleșitoare, chiar și pentru cei mai puternici dintre noi.
Setează ancora
În plus, atunci când nu avem o ancoră sigură care să ne țină echilibrați – de exemplu, un terapeut, un mentor sau un grup de suport – ne putem trezi adesea că ne “sare muștarul”, că reacționăm impulsiv, că-i rănim pe oamenii dragi din jurul nostru.