Draga mea,
Dragul meu,
Divorțul poate fi înțeles mult mai ușor cu o analogie clară.
De aceea, în această o serie de 3 articole, îți ilustrez procesul de revenire după divorț în 3 anotimpuri – toamna, iarna și primăvara.
În articolul anterior ți-am vorbit despre toamna divorțului (adică perioada în care îți iei decizia de a divorța) și care sunt cele 3 lucruri pe care e bine să le faci pentru a-ți fi mai ușor (dacă nu l-ai citit, începe cu el).
Astăzi voi detalia iarna divorțului – ce reprezintă și ce trebuie să faci pentru a o traversa cât mai bine.
Iarna este perioada divorțului propriu-zis – cu toate provocările – juridice, legale, parenting, partaj, mutat sau reamenajat, povestiri la prieteni, liniștit părinți, calmat vinovațiile față de copii etc. Aici lista pare nesfârșita (dar este totuși finită, să stai liniștit).
În general, iarna divorțului durează între 6 și 18 luni, dar sunt cazuri când se poate prelungi și pe mai mulți ani.
Rareori am văzut ierni mai scurte de 6 luni, poate la unii dintre cei care au trecut prin Grupul de Suport după Divorț, sau cei care au investit masiv în vindecarea lor.
Ce trebuie specificat este că și cei care părăsesc relația, și cei care rămân simțindu-se părăsiți, trădați și abandonați – trec prin aceleași anotimpuri.
Cel mai frecvent iarna divorțului vine cu următoarele provocări:
Procesul de divorț este o criză majoră care te scoate din starea de echilibru și te aruncă într-o zona extrem de turbulentă.
Asta pentru că are o componentă emoțională foarte intensă! Și sunt cunoscute emoții precum furia, trădarea, vinovăția, gelozia, nedreptatea, învinovățirea, frustrarea, tristețea sau depresia, uneori anxietate până la atacuri de panică.
E dovedit științific că în perioada divorțului, emoțiile îți răpesc 85% din capacitatea creierului, motiv pentru care mai funcționezi doar cu 15% minte logică.
De aceea nu te poți concentra, uiți lucruri banale, poți să ai accidente de circulație, să pierzi lucruri sau să uiți de programări.
Ce poți să faci pentru a trece cu bine peste aceste provocări?
Înscrie-te într-un Grup de Suport după Divorț, mergi la psihiatru pentru o evaluare a depresiei (foarte frecventă în perioada aceasta a pandemiei), mergi la terapie, angajează specialiști care să te susțină și să te ghideze (avocat, notar, specialist parenting).
Pe lângă impactul emoțional, în iarnă divorțului apar o serie întreagă de schimbări.
Ele pot fi legate de locuință, relația părinților cu copiii, schimbări financiare și de partaj, despărțirea de rudele din partea fostului partener, împărțirea prietenilor comuni, schimbarea statutului social, acceptarea stigmatului etc.
Ce ai de făcut? Ia-ți de partea ta TOATE ajutoarele posibile – prieteni, părinți și rude, colegi, șefi, profesorii copiilor, vecini.
Nu încerca să ascunzi prin ce treci doar ca să dai bine sau să te arăți puternic, nu impresionezi pe nimeni, dar costul pe care-l vei plăti tu sau copiii tăi este inestimabil.
Copiii sunt afectați de divorț, chiar dacă nu arată mereu acest lucru.
Ca și adulții, traversează și ei doliul de despărțire cu toate etapele de la negare, furie, negociere, depresie, la acceptare, doar că în funcție de vârsta lor, se manifestă diferit în aceste etape.
Ce e de făcut? Pentru părinții care încă nu știu cum trebuie să se poarte cu copiii pe perioada divorțului, le recomand cu căldură Ghidul de Parenting după Divorț. Este gratuit și se descarcă cu un simplu click!
De asemenea, încearcă pe cât de mult poți să faci echipă cu celălalt părinte al copilului. Știu că nu e cel mai bun moment, știu că fiecare interacțiune cu el/ea e dureroasă pentru tine, dar tensiunea dintre voi va dispărea în timp. În schimb, copilul ar putea avea mult de câștigat dacă voi, adulții, ați face acest efort acum.
Acestea sunt o mare parte a provocărilor din iarnă divorțului, pe care probabil că le recunoști și tu.
Câteodată pare că nu se mai termină – cel puțin eu am tot avut acest sentiment câțiva ani după despărțire (da, la mine iarna a durat mai mult de 18 luni, din păcate, de aceea am și creat acest program).
Vestea bună este că la un moment dat – mai rapid dacă lucrezi activ la asta – se termină iarna și vine Primăvara divorțului, despre care îți voi vorbi în cel de-al treilea material.
Povestea ta contează!
Cu drag,
Gabriela
P.S. Nu uita, în luna ianuarie lansăm Academia Post-Divorț, o școală special gândită pentru tine!!
Urmărește-ne aici sau pe Facebook unde vom reveni cu detalii despre acest nou program!