Iubirile de-o vară vs. căsniciile „de-o vară”

În timp ce-mi făceam planurile pentru vara asta, gândindu-mă cu entuziasm la zilele pe care urmează să mi le petrec tolănită la soare, mi-am amintit de iubirile mele de-o vară. În adolescență, la Costinești sau Neptun, când nu exista sezon estival fără minim o mare iubire și minim o inimă frântă.

Și atunci, fără să-mi dau seama, gândul mi-a fugit către clienții mei. Oare de ce? 

Pentru că, după câteva minute de introspecție, pus gânduri pe hârtie și comparat notițe, mi-am dat seama că mulți dintre noi am trăit o căsnicie “de-o vară”. 

Dar cum aș putea să compar o aventură adolescentină cu o căsnicie serioasă, întinsă pe o perioadă îndelungată, între doi adulți?! Hai să ne uităm la câteva caracteristici și să tragem niște concluzii (sper eu, valoroase) din similitudinile celor două experiențe.

  1. Valorile nu sunt testate

În iubirile de vară nu este timp de probleme, drame și griji – ești la mare, ești tânăr, ești plin de dragoste. Singurele tale griji sunt să faci încă o chetă pentru niște bere și eventual vreo 2-3 țigări, că oricum foame nu-ți mai este.

Motivul pentru care majoritatea aventurilor nu rezistă pe termen lung este pentru că nu sunt ancorate în “viața reală”. Nu ai grija jobului, a ratelor la bancă sau a copiilor. Ești complet eliberat de realitate și transportat lin în cea mai frumoasă carte de dragoste care încă n-a ajuns la tipar.

Surprinzător, experiențe similare se regăsesc și-n căsniciile “de-o vară”. În astfel de relații, valorile celor două persoane din cuplu nu sunt niciodată testate, din motivul general de a “nu stârni probleme”.

Pentru că “n-ai chef să te cerți cu nebuna” sau pentru că “nu vrei să ai discuții de față cu ăia mici”, preferi să ignori problemele fundamentale care există între voi, sperând că “timpul le rezolvă pe toate”.

Din păcate, acesta este unul din principalele motive pentru care la despărțire, oamenii ajung să nu-și mai recunoască (foștii) parteneri; sau, de multe ori, nu se mai recunosc nici pe ei înșiși. Pentru că au ascuns ani de zile adevăratele frustrări, dorințe neîmplinite și supărări, iar acum, la final de relație, ele ies la suprafață cu o forță supraomenească.

Și mai e o bubă – de multe ori valorile noastre nu sunt ceea ce spunem că sunt. Am auzit zeci de persoane spunând că valoarea lor principală este sănătatea, doar ca apoi să continue să fumeze un pachet de țigări pe zi.

Sau că valoarea lor principală este familia, ca apoi să-și înșele partenerul fără nicio remușcare.

Valorile pot fi recunoscute doar atunci când suntem puși la încercare.

Atunci când întâmpinăm obstacole, când suntem scoși din zona de confort, când ne înfruntăm cu proprii noștri “demoni”. Atunci putem să ne dovedim nouă înșine, cât și partenerului, dacă valorile noastre sunt într-adevăr cele pe care le-am promis.

2. Păhărelul de vin și ieșitul la meci cu băieții

Un factor destul de important în iubirile de-o vară este prezența substanțelor/comportamentelor de tot felul: alcool, iarbă, mâncare nesănătoasă sau lipsa ei și lipsă de somn, ca să numim câteva.

Este mult mai ușor să fii deschis, iubăreț și încrezător după câteva shoturi de tequila. 

Și nu e nimic în neregulă cu asta! Problema intervine atunci când aceste mici distracții înlocuiesc conversațiile inconfortabile, momentele de introspecție sau deciziile neplăcute.

Am pățit-o și eu, și am auzit-o de atât de multe ori și la alții: te cerți cu partenerul, spui că asta e ultima dată când mai accepți așa ceva! Dar apoi te întâlnești cu fetele la câteva pahare de vin sau, deopotrivă, cu băieții la un meci și niște halbe de bere, și brusc ai uitat de supărare.

“E, lasă, că am discutat cu fetele și mi-a trecut.”

Desigur, este important să nu sărim la gâtul partenerului când nervii sunt întinși la cote maxime, însă este crucial să înfruntăm deschis sentimentele pe care le întâmpinăm.

Dacă păhărelul, sau jointul, sau ieșitul la club sau, de ce nu, sexul cu un necunoscut te “liniștesc” până când nu mai simți nevoia să rezolvi problema direct cu partenerul tău, înseamnă că nu ești dispus să investești în relația ta. Iar asta va duce inevitabil la o ruptură.

3. Timp petrecut non-stop împreună

Vara se termină într-o clipită, deci nu e timp de pierdut! Vrei să-ți petreci fiecare secundă cu marea ta iubire, vreți să experimentați totul împreună, nimic nu vă mai poate despărți!

Și e foarte frumos, foarte romantic, visul oricărui iubitor de filme de dragoste, nu? Singura problemă e că nu este sustenabil pe termen lung. 

O vară poate fi petrecută cu ușurință cu o singură persoană, dar căsniciile ce vor să țină pe termen lung trebuie gândite ca atare: pe termen lung. Nu vei putea să-ți petreci următorii 50 de ani doar cu partenerul, îți garantez.

Greșeala adesea întâlnită în căsniciile “de-o vară” este că partenerii, într-un val de entuziasm, iubire și atracție sexuală, renunța complet la relațiile din afara mariajului. Nu mai au timp de prieteni, familie sau interacțiuni profesionale.

În timp, pe măsură ce îndrăgosteala de la început de drum se mai fâsâie, intervine plictiseala. Și frustrarea. Și resentimentul. 

Și așa auzi adesea oameni spunând despre foștii parteneri “nu-mi vine să cred că mi-am pierdut timpul cu persoana asta”. Pentru că senzația asta rămâne, că ți-ai dedicat ani de zile unui singur om, iar omul acela n-ai fost chiar tu.

Concluzii

Acum că avem aceste similitudini în față, parcă are mai mult sens comparația, așa-i?

Deci, în cazul în care și tu ai trecut printr-o căsnicie “de-o vară” și nu mai vrei să repeți experiența, ce e de făcut?

  1. Alege să treci prin experiențe negative, inconfortabile sau dureroase alături de partener. Doar așa veți crește împreună și vă veți consolida relația.
  2. Nu te arunca în comportamente adictive atunci când “dai de greu”. Lasă emoțiile negative să comunice cu tine și apoi discută cu partenerul despre ce e de făcut pe viitor.
  3. Învață să dedici timp și în afara relației – investește în hobby-uri, prieteni, skilluri profesionale sau orice altceva este important pentru tine. 

Căsniciile “de-o vara” pot dura chiar și zeci de ani, de aceea este important să fim sinceri cu noi înșine, să acceptăm aspectele pe care le putem corecta și să alegem să investim activ în relația noastră de dragoste!

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *