Atunci când intrăm într-un cuplu ne alegem partenerul după criterii pe care le considerăm importante, sau pur şi simplu ne simţim atraşi în mod spontan de cineva şi relaţia prinde contur pe parcurs. De cele mai multe ori însă, în mod absolut neaşteptat, chiar trăsăturile care ne-au atras la început către celălalt sunt cele de la care încep problemele într-o căsnicie.

De multe ori suntem surprinşi când auzim despre divorţul unui cuplu, acesta pare că nu le-ar fi putut fi prezis niciodată. Totuşi, deşi decizia încheierii unei relaţii pare haotică şi este traumatizantă, ea nu este luată în momentul declarării intenţiei de separare ci a intervenit cu mult timp în urmă ( luni sau ani ). Cu alte cuvinte, o căsătorie nu se încheie peste noapte.

Cu toate acestea atunci când divorţul este un fapt – nu doar un gând sau o ameninţare – sufletul ambilor foşti parteneri se umple de sentimente contradictorii şi emoţii negative intense. Este un eveniment de viaţă greu de gestionat cu atât mai mult dacă în căsnicia respectivă sunt implicaţi copii.

Deşi unul din parteneri poate să fie iniţiatorul acestui demers, responsabilitatea şi participarea la ruptură relaţiei este în egală măsură a ambilor. Înainte de a caută un “vinovat”, şi anume cel care pare că a subminat şi a făcut orice în detrimentul relaţiei, putem încerca să aflăm în ce mod au participat ambii parteneri la întreagă situaţie.

O relaţie de cuplu este compusă din două persoane, iar responsabilitatea aparţine amândurora în procent de 100%. Atenţie, nu 50-50%! În orice moment oricare dintre parteneri are puterea de a schimbă cursul evenimentelor.

Mintea noastră însă alege strategii care să ne protejeze de asumarea responsabilităţii, strategii care îl poziţionează pe celălat în personajul negativ al relaţiei şi care duc, la momentul divorţului în a caută răzbunare. O altă abordare, anume aceea că această căsătorie care se încheie a fost oricum una nefericită, din nou evita sau amână vindecarea emoţională.

Adevărul este că niciuna din aceste alegeri nu ne sunt de ajutor nici în timpul procesului şi nici după.

Sfârşitul unei căsătorii sau a unei relaţii de lungă durata dezlănţuie în interior o avalanşă de sentimente negative de la furie şi durere, la anxietate sau depresie. E important să înţelegem că aceste stări pot fi un răspuns normal pentru noi la ceea ce înseamnă pierderea controlului asupra a cum am văzut viaţă noastră alături de cineva. Dacă reuşim să simţim compasiune faţă de acest mod de răspuns avem şanse mai mari de a ne vindecă şi pregăti pentru a merge mai departe.

Dacă am reuşi să înţelegem profund această perspectiva, această ne-ar scuti de multe din emoţiile generate de separarea în sine.

Şocul, resentimentele, regretul, îngrijorarea, vinovăţia, trădarea, furia îndreptată către celălalt ar putea fi înţelese şi acceptate mai uşor evitând consecinţele dramatice ale exprimării lor necontrolate.

Cum putem depăşi perioada de după separare?

În articolul “Metode de a depăşi trauma psihologică de după divorţ” vei găsi trei metode care te vor ajută să înţelegi şi să depăşeşti mai uşor trauma psihologică prin care treci.

Cu drag,

Dr. Tamara Popescu

Psihoterapeut, Coach, Formator

Pentru a fi la curent cu tot ce urmeaza sa postam, urmareste-ne pe Facebook.