DIVORȚUL – Implicații juridice

Divorțul este un moment delicat în viața unui cuplu și poate ridica o serie de probleme. Deși cele mai importante sunt cele de ordin psihic, sentimental, nici aspectele juridice nu trebuie neglijate.

Înainte de a lua legatura cu un specialist pentru a afla ce presupune un divorț este recomandat ca cei doi soți, sau cel putin unul dintre ei, să fi reflectat temeinic asupra deciziei de a face acest pas important într-o căsnicie. Dar odată luată decizia de a divorța, nu ar trebui ca micile inconveniente de ordin juridic să impiedice acest demers.

De cele mai multe ori clienții au aceleași întrebări legate de divorț: cât durează și cât costă? Și răspunsul este același: depinde.

Un divorț prin acord, adică în cazul în care ambii soți doresc să divorțeze și își recunosc culpa comună în desfacerea căsătoriei, se poate finaliza doar din două-trei înfățișări în fața unui notar. Și în instanță, un astfel de divorț se soluționează la primul termen de judecată, astfel încât toată procedura nu durează mai mult de trei luni de la data depunerii cererii de divorț.

În cazul unui astfel de divorț amiabil și costurile sunt reduse. În instanță se platește doar o taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei, iar onorariile notarilor diferă, dar nu ar trebui să fie foarte ridicate. Divorțul prin acord se poate pronunța și de către ofițerul stării civile, dacă nu există copii minori rezultați din căsătorie.

Problemele încep să apară atunci când unul dintre soți nu dorește să divorțeze, sau fiecare soț îl consideră culpabil pe celălalt, ori au copii minori și părinții nu se înțeleg asupra stabilirii locuinței, a programului de vizitare și a pensiei de întreținere. În aceste cazuri, numai instanța de judecată poate soluționa cererea de divorț și toate accesoriile privind situația minorilor. Durata unui astfel de litigiu crește de la cateva luni și poate ajunge până la un an sau chiar mai mult, întrucât este necesară administrarea de probe (martori, expertize, anchete sociale).

Concomitent cu divorțul sau ulterior acestuia se poate cere și partajul bunurilor comune. Aici apar de cele mai multe ori discuțiile delicate și certurile între soți, iar durata și costurile procesului cresc semnificativ.

Dar divorțul nu este insurmontabil și, în final, oferă claritate și finalizare din punct de vedere juridic și nu numai.

Alexandra Velican

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *