“Oare am făcut tot ce se putea? Oare n-o să-mi pară rău?”
Aceste întrebări mi-au provocat cele mai multe gânduri și sentimente de vinovăție în preajma divorțului meu.
Divorțul vine la pachet cu multe sentimente neplăcute, iar vinovăția – că ceva nu ai făcut suficient, sau nu ai știut, sau nu te-ai sacrificat suficient pentru ceilalți etc. – te poate urmări mult timp.
De-a lungul anilor, de când lucrez cu persoane aflate în criza divorțului, am întâlnit acest sentiment de vinovăție la majoritatea clienților mei – deși la mulți dintre ei era evident că nu aveau de ce.
Cei care divorțaseră deja, voiau să fie asigurați că au luat decizia corectă, iar cei care se îndoiau de decizia divorțului, căutau răspunsuri precise – există și altă opțiune sau despărțirea e singura soluție?
De altfel am primit această întrebare și în mai multe interviuri, cu diferite ocazii, semn că pe lângă cei care ajung efectiv la divorț, mai sunt încă pe atâția care au acest gând ascuns undeva în mintea lor, dar pe care nu îndrăznesc să-l verbalizeze.
Iată ce am mai observat în ultimii 5 ani:
Deși luarea unei decizii corecte este o problemă și o preocupare intensă pentru mulți, puțină lume face ceva concret în acestă direcție!
Cei mai mulți ce fac? Întorc problema pe toate părțile, iar când termină, o iau de la capăt!
Eventual deschid subiectul (cu jumătate de gură) cu un prieten sau o rudă apropiată. De multe ori acești “consultanți” nu au nicio idee.
În realitate există mai multe variante de a găsi soluția sau a obține răspunsul la întrebarea dacă divorțul e unica opțiune.
În acest articol vreau să-ți dau și ție 5 idei.
Aplicând una sau mai multe dintre ideile de mai jos, cu siguranță vei ajunge la rezoluția potrivită pentru tine (sau te vei liniști că ai luat o decizie bună, dacă deja ai divorțat).
1. Terapia de cuplu este varianta cea mai uzitată și cunoscută de cuplurile care întâmpină probleme și care vor să le depășească. Din păcate rata de succes a acestei terapii este destul de mică (aproximativ 10%), și asta pentru că se ajunge aici când relația celor doi este deja aproape terminată. E ca un om bolnav, care ajuns la spital în comă, e greu să-l mai resuscitezi fără un efort intens și susținut din partea ambilor (plus terapeut priceput).
2. Lucru individual cu un terapeut – fiecare partener lucrează cu terapeutul lui separat. Deja aici e nevoie de un nivel mai mare de asumare a propriei responsabilități în criza relației. Cunosc cupluri care au decis să meargă fiecare la terapeut și la final să vadă dacă pot să re-închege relația sau să construiască una nouă (din păcate rar se întâmplă ca ambii parteneri să fie la fel de implicați în salvarea relației).
3. Divorce Coaching – acesta este un proces scurt, dar edificator. În câteva sesiuni, cu un coach specializat, îți dai seama dacă mai are sens să lupți pentru relație sau e timpul să mergi mai departe. În ambele situații trebuie să te aștepți la o perioada de 1-2 ani de lucru cu tine și transformări – dar cel puțin știi sigur că le faci în direcția corectă pentru tine.
4. Participarea la un Grup de Suport după Divorț – chiar dacă numele sugerează că e un program recomandat doar după despărțire, de fapt nu e așa! Mulți dintre participanți vin înainte de divorț să se edifice cum stau, auzind și alte poveșți de viață. Cei care doresc să-și salveze relația învață noi abilități relaționale, prin informațiile primite, activitățile de grup și contactul deschis cu alte persoane, aflate într-o criză relațională.
5. Webinarii pe tema divorțului – și am lăsat la urmă acest subiect, tocmai pentru că vine împreună cu o invitație pentru tine! Te invit cu drag la o serie de două webinarii gratuite, în care vom vorbi despre provocările unui divorț și cum poți să le depășești cu bine.
Primul webinar de luni, 23 august, te va ajuta să înțelegi mai bine care sunt cele mai mari provocări cu care te vei confrunta odată ce vei decide să divorțezi, cum să le înțelegi mai bine și cum să te pregătești pentru ele.
Pe 30 august (la al doilea webinar) vom vorbi despre soluțiile concrete, disponibile pentru această perioadă.
Dacă vrei să afli mai multe despre divorțul tău, dacă vrei să-mi adresezi întrebări în direct, sau să mi le trimiți înainte pe mail, eu te asigur că voi răspunde cu cele mai bune soluții, câștigate din experiența propriului divorț, dar și din activitatea de 5 ani cu sute de cazuri de persoane în divorț.
Te aștept luni, 23 august de la ora 19.00, pe Zoom. Înscrie-te că să primeșți link-ul de participare aici!
Cu drag,
Gabriela